Priest Vasile Cozma’s interview about his Romanian Old Believer Metropolitanate

Год назад белокриницкий поп Козьма Василий дал интервью изданию Formula AS. Оно довольно занимательно, несмотря на свой большой размер. Только острые моменты в истории своей митрополии он постарался обойти. Так он говорит, что хотя Белокриницкая митрополия, существующая в Браиле, называется таким именем несмотря на то, что село Белая Криница находится на Украине. При этом он не говорит, почему же тогда она называется не «Браильская», а «Белокриницкая»? Понятно, что углубляться в этот вопрос очень опасно… Дальше он говорит, что его митрополия распространяется до Австралии и Аляски, но умалчивает о том – есть ли соборные решения о включении этих земель в состав его митрополии. Как все уже давно знают – таких решений нет. Он просто пытается сделать хорошую мину при плохой игре. Все же при наличии таких передергиваний, интервью представляет интерес.

*

Preot Vasile Cozma -«Lipovenii sunt un neam nascut si tinut de credinta»

 

Oameni cu nume de tei 

 Acum cateva sute de ani, un neam de pescari barbosi, darji si evlaviosi, coborati parca din povestile biblice, a venit sa se aseze prin partile noastre. Vorbeau toti ruseste si fusesera schingiuiti si surghiuniti de tari, numai pentru ca nu s-au supus innoirii ritualului ortodox. Voiau sa fie lasati sa se roage in pace lui Dumnezeu, asa cum o facusera vreme de o mie de ani. In legea veche. Si-au spus «staroveri», ortodocsi de rit vechi. Noi ii stim de lipoveni. Fara ei, magia Deltei este de neinchipuit, iar farmecul Romaniei ar ramane ciobit. Lipovenii. Blajini si tacuti, taind apele ca niste voievozi cu lotca. Neclintiti in credinta si misteriosi.Cum e si numele lor, ce vine, pare-se, de la «lipa», care in ruseste inseamna tei. Caci din tei si-au facut lipovenii toate din viata lor, de la lotci pana la icoane; icoanele pe care tot ei, pescarii, le-au pictat candva cu osardie si mestesug. Aproape neasteptat, lipovenii si-au ales Braila drept centru spiritual, nu doar romanesc, ci si international. Mitropolia ortodoxa de rit vechi de aici pastoreste credinciosii din intreaga lume, avandu-l drept indrumator spiritual si sufletesc pe parintele Vasile Cozma. Preot tanar si harazit, m-a primit zambind prietenos dintre icoanele pe care le restaureaza cu mana lui, atingandu-le cu evlavie, ca pe niste odoare sfinte.

 «Mitropolia noastra are eparhii din Australia si pana in Alaska»

 — Parinte Vasile Cozma, cum de a meritat Braila o asemenea cinste, sa fie chiar aici Mitropolia ortodoxiei de rit vechi din lumea intreaga?

— Mitropolia noastra este mostenitoarea vechii Mitropolii de la Fantana Alba, care a ramas pe teritoriul Ucrainei. In al doilea razboi mondial, in timp ce armata rosie inainta spre Romania, al saptelea mitropolit al nostru, Siluan, a parasit Mitropolia de acolo, o biserica impunatoare, frumoasa si veche de 150 de ani. Cu el s-au retras toti episcopii, in afara de cei din Uniunea Sovietica. Au venit in Dobrogea, la Slava Rusa. Doi-trei ani, Mitropolia de rit vechi a fost acolo, dupa care s-a mutat la Braila, pentru ca Braila se afla undeva, la mijloc, in masa de credinciosi lipoveni. Nu e prea departe de Bucovina, unde avem cea mai nordica parohie, la Radauti, nici de malul marii. A contat si ca aici a fost si o catedrala episcopala, dar si ca la Braila sunt mai multi lipoveni decat in orice alt oras romanesc. Si de atunci, aici, la noi, la Braila, vin episcopii de rit vechi din toata lumea, ca sa fie unsi. Caci Mitropolia noastra are eparhii din Australia si pana in Alaska.

 

Maica Domnului vindecatoarea celor bolnavi

 — Ce deosebiri sunt intre ritul ortodox vechi si cel nou?

 — Sa va spun numai cateva, ca sa nu intram in detalii prea tehnice. Noi, de pilda, ne inchinam cu doua degete, nu cu trei. Asa Il cinstim noi pe Mantuitor, care s-a rastignit pe Cruce pentru noi. Doua degete inseamna partea divina si partea omeneasca a Mantuitorului, pe cand cele trei unite inseamna Sfanta Treime. Noi scriem numele Mantuitorului cu un singur «i», Isus, nu Iisus, iar preotul de rit vechi slujeste in slavona si ne tinem sarbatorile pe stil vechi. La noi se ocoleste biserica in sensul acelor ceasornicului, nu impotriva soarelui, ca la ceilalti ortodocsi s.a. Dar despre deosebirile dintre noi, cel mai bine a spus-o Alexandr Soljenitin: «Doar semnul crucii cu trei degete e primit de Dumnezeu, cel cu doua degete e dat anatemei? Si oare Biserica ortodoxa pe stil vechi s-ar fi prabusit, din cauza ca in cuvantul Isus este un singur «i»? Sau pentru ca se spune Aleluia indoit si nu intreit, ca se merge in jurul bisericii dupa soare si nu in sens opus? Si doar pentru atat, cele mai bune vieti au fost aruncate in Rusia pe rug si in surghiun?».

 

Mitropolia de rit vechi de la Braila

 — Va rog sa ne povestiti cate ceva despre firea si obiceiurile credinciosilor sfintiei voastre. Majoritatea lor traiesc in cartierul brailean Pisc, foarte frumos si insolit. Cum este azi viata lipovenilor?

 — In Pisc, lipovenii au avantajul ca traiesc mai compact. Traiesc liberi, ca la tara, si castiga ca la oras. Chiar si azi spun «la mine in sat», nu la mine in cartier. Si se roaga tot «pentru satul lor, Pisc». In restul orasului, suntem mai rasfirati. Eu am vecini de toate natiile: romani, tigani, greci, armeni si evrei. Am trait dintotdeauna amestecati, dar n-au fost niciodata conflicte etnice la Braila, care a ramas cosmopolita si europeana. Iar inainte mai era si bogata, era un mare nod comercial. Aici era vama, aici se facea pretul graului in Europa. Si am avut si lipoveni bogati, ca Stulkovski, cel care si-a donat casa resedintei mitropolitane, care a fost mare armator cu vapoare pe Dunare.

 — Credeti ca va mai straluci iar, si pentru lipoveni, vechea aura prospera a Brailei?

 — Nu stiu. Lumea s-a schimbat, totul s-a schimbat. Si asta se simte si in cartierul brailean Comorovca, care inainte era numai de lipoveni. Povestesc batranii despre vremurile de aur, cand diminetile, strazile gemeau de cosuri cu peste. Si gaseai de toate, ca portul era aproape. Au dus o viata frumoasa acolo, pana mai ieri. Acum, toate-s mai mult amintire.

O iconita si-o barca

— Ce ii tine uniti pana la urma pe lipoveni?

— Lipovenii sunt un neam nascut si tinut de credinta. Ganditi-va, cine si-ar parasi casa doar pentru ca e neinduplecat in credinta lui, asa cum au facut-o stramosii nostri care au plecat din Rusia, doar cu o iconita, o desaga si o barca? Cine ar mai face lucrul acesta azi, cand lumea isi schimba asa de usor si credinta! Liantul care ne-a unit pe noi a fost Biserica. Spunea intr-o carte un lipovean luminat, Filip Ipatiov: «Langa Biserica, lipovenii s-au simtit mai puternici». Si asa am ramas sute de ani. Si la fel se intampla si acum, in Italia si in Spania, cu lipovenii plecati la munca. La fel ca romanii, biserica e punctul care ii aduna. Acolo vin ei si se roaga, isi plang pe umar, se bucura. In rest, traiesc razletiti printre straini. Inainte de ’89, ii atragea pe toti Ardealul, acolo castigau bani buni. Lipovenii au fost mereu cautati la lucru pentru ca lumea ii stie seriosi si puternici. Nu trag de timp si isi fac treaba. Li s-a spus «excavatoare cu barba». Sigur, printre noi nu-s numai meseriasi, avem si medici si profesori universitari. Din pacate, acum au ramas foarte putini lipoveni in tara.

Parintele Cozma si Valentin Iacob

Inainte, cu banii castigati in Ardeal, ai nostri isi faceau case si ramaneau in Romania, la un loc cu parintii si bunicii lor. Si fiecare casa avea in fundul gradinii cate o baie, o sauna de fapt. Iar baia are la noi o semnificatie sacra. E un ritual intreg de curatire. Inainte erau bai negre. Acum s-au mai modernizat si sunt bai albe. Baile negre nu aveau horn. Era un cuptor cu pietre de granit inauntru, aprindeai focul si fumul iesea in toata baia care avea insa o usa deschisa si gauri de aerisire. Si dupa ce se aerisea si se incingeau pietrele, se inchidea usa, se astupau toate gaurile de aerisire, intrai in baie si turnai o cana de apa rece peste pietrele incinse. Se facea un abur de te coceai, o caldura greu de suportat pentru cineva neinvatat. Eu nu puteam sta cu bunicul meu unde se urca el, ci pe o lavita mica si joasa, ca nu puteam sa respir. Si se mai puneau si plante aromate. Batranii se duceau in muntii Macinului, culegeau ramurele de stejar verde, cu frunze cu tot, si faceau niste maturi. Puneai acea matura pe pietrele incinse, turnai apa fierbinte peste ea, o tineai putin sa se incinga si incepeai sa te lovesti cu matura. Uau, ce iesea!… Alte vremuri. Lucrurile erau asezate. Satul meu, Carcaliu, era plin de oameni. Acum au ramas doar batranii. Este un sat pustiit! Doar in august, cand se intorc lipovenii in concediu din cele tari, se mai anima si Carcaliul meu. Cei plecati si-au facut case in strainatate. S-au ancorat. Tinerii nu mai vor sa se intoarca. Occidentul i-a schimbat. Barba, de pilda, poarta tot mai putini.

— Chiar asa, de ce poarta lipovenii barba?

— Pornind de la Biblie. Scrie acolo ca barbatii isi radeau barbile si parul numai cand erau bolnavi de lepra. Pe cei zece leprosi pe care i-a vindecat Mantuitorul, El i-a trimis: duceti-va la preoti! Veneai la preot, el te radea si te trimitea in strada. Nu erai primit in casa, dormeai cateva zile pe strada, apoi iar te radea, sa se convinga ca a pierit boala din tine. Si lui Moise i-a spus Dumnezeu: «Nici un obiect ascutit sa nu se apropie de barbile voastre».

«Este extraordinar sa incepi anul nou in biserica!»

— Traditiile se mai pastreaza, sau se pierd, ca la majoritatea romanilor? Se mai tin sarbatorile populare, folclorul, portul? Traditia e o componenta a credintei…

 — Avem traditii foarte frumoase! La noi, mireasa isi face o rochie speciala pentru cununia religioasa, pe care o poarta si dupa ce s-a maritat. Mie, cand eram mic, imi placea sa casc gura la cununii. Si am vazut de copil cum in biserica intrau numai perechea de tineri, nasii si o domnisoara de onoare. Invitatii nu aveau ce cauta.

In atelierul de refacere a icoanelor vechi

Era o taina. Slujba cununiei era despartita de petrecere. Iar sambata spre duminica si in ajun de sarbatori nu se faceau cununii. Cununiile se faceau luni. Se sfintea ziua de duminica, pentru ca se considera ca atunci isi incep tinerii viata de familie. Duminica doar se pregatea nunta, printr-o sezatoare de fete si feciori. Din pacate, o parte din obiceiuri si din incarcatura pioseniei de atunci s-au dus pe apa timpurilor astora secularizate si iuti.

— Sarbatorile sfinte, Craciunul si Pastele, se mai tin?

— Cand eram eu copil, noi stateam in Carcaliu pe o ulita care se numea chiar Strada Bisericii. Slujba incepea la 12 noaptea, in Ajun de Sarbatoarea Nasterii Domnului, iar mama ne trimitea la biserica, pe mine si pe sora mea. Ne imbraca si ne indemna: «Duceti-va voi, ca va ajung si eu din urma». Si cum sora mea plangea ca ii e frica, mama ne lumina: «Iesiti in strada si o sa vedeti ca-i plin de lume». Si, intr-adevar, cand ieseam in strada, auzeam un scartait mare pe zapada. Veneau toti oamenii din sat la biserica noaptea, buluc. Era ceva coplesitor! Dupa slujba, plecam la colindat. Iar Ajunul era Ajun, zi de post. De dulce se manca de-abia de Craciun, dupa Sfanta Liturghie. Dar si acum, de sarbatorile mari, oamenii sunt la biserica. Iar prima zi de Craciun, care la noi e pe 7 ianuarie, ne-o facem in familie. De abia de sfantul Stefan, ne vizitam si ne veselim. In schimb, de Anul Nou, niciodata, dar niciodata, la lipoveni nu se petrecea! Mergeau toti la biserica, pentru ca de Sfantul Vasile e Taierea imprejur a Domnului. Petreceau lipovenii pe 1 ianuarie, seara, dar nu in Ajun. Si, este extraordinar sa incepi anul nou in biserica! Iar Sarbatoarea Patimilor e si ea foarte frumoasa pe la noi. Si ce e frumos e ca toti ortodocsii, si romani, si lipoveni, sarbatorim Pastele impreuna.

«Icoanele la care s-au rugat atatia oameni incep sa raspunda»

— Noua generatie de preoti din Biserica ortodoxa de rit vechi e aproape, sufleteste, de credinciosi? Oamenii sunt tot mai insetati sa afle in preot si un duhovnic o calauza cereasca, in timpurile atat de grele in care traim.

 

Maica Domnului a Semnului

— Si la preoti, ca si la restul oamenilor, depinde de cum isi intelege fiecare menirea. Se spune ca se mantuieste unul dintr-o mie de preoti. La Judecata Tatalui, vei fi intrebat: ti s-a dat o turma a lui Hristos, ce ai facut cu ea? Preotul se mantuieste prin ei, si ei impreuna cu preotul. De aceea, fiecare ar trebui sa se gandeasca bine inainte de a deveni preot. Asteptarile oamenilor sunt mari si problemele multe. Dar cand te vad ca arzi pentru lucrarea in biserica, credinciosii te sprijina.

— Cum v-ati descoperit vocatia de preot?

— La ortodocsii de rit vechi nu exista scoli de teologie. S-a incercat infiintarea unei clase la seminarul de la Iasi, insa n-a functionat, din pacate. La noi, parohia alege preotul dintre credinciosi. Eu nu stiu de ce au crezut enoriasii in mine. De aceea ma stradui din toate puterile mele pentru sufletele si nevoile lor.

— Ritualul bisericesc e diferit de al nostru?

— Posturile si regulile sunt aceleasi pentru toti ortodocsii, desi multi dintre ei le practica mai relaxat. La noi, nu se slujeste Sfanta Liturghie fara Vecernie si fara Utrenie si fara o Priveghenie de toata noaptea. In plus, lipovenii nu petrec sambata spre duminica, fiindca la noi duminica inseamna Inviere (Voscrisenie) si, de aceea, toate slujbele de sambata seara si duminica dimineata vorbesc de Patimile Mantuitorului.

Comori Lipovenesti

 — Cum sunt cinstite icoanele la lipoveni?

 — Lipovenii au un obicei tare frumos. Cand se cununa copiii, parintii pot sa le dea si un vagon de aur, dar inainte de toate, trebuie sa le dea o icoana. La biserica, mirele si mireasa merg cu icoana fetei. Cand se intorc, sunt asteptati in casa mirelui cu paine, sare si cu icoana pe care parintii i-au pregatit-o baiatului. Icoana este binecuvantarea adevarata a parintilor. Si lipovenii si-au pastrat totdeauna icoanele si le-au transmis urmasilor. Sa vinzi o icoana e ca si cum ti-ai vinde sporul si norocul casei. La icoanele noastre s-au rugat toti stramosii nostri. De aceea, noi credem ca icoanele la care s-au rugat atatia oameni, din mosi-stramosi, incep, la randul lor, sa raspunda. In casele noastre, icoanele se pun la loc de cinste. Inainte, in fiecare camera era cate o icoana. Ba era chiar si un loc anume pentru ele, un colt de rugaciune, care in slava veche se numeste «Coltul lui Dumnezeu». In Rusia, cei cu dare de mana impodobeau icoanele cu pietre scumpe, atat de mult le iubeau! Iar in camerele unde erau icoane, crestinul nu facea nimic nepotrivit, care putea leza sfintenia icoanei. De pilda, lipovenii nu fumau in casa si nici nu tineau animale. Numai pisicile erau admise, pentru ca sunt folositoare in casa. Cainii, nu! Pisicile aveau un statut special, aveau voie sa intre pana si in biserica, sa prinda soareci. Cand ajungeai la casa unui lipovean, mai intai faceai rugaciunea lui Isus: «Doamne Isuse Hristoase, miluieste-ne pe noi»; si cel din casa raspundea: «Amin!». In casa nu intrai cu caciula pe cap. Si dupa ce intrai, faceai mai intai trei matanii pana la brau, in fata icoanelor, si abia apoi spuneai: «Buna ziua». Lipoveanul, cand intra intr-o casa, cauta unde sunt icoanele ei, ca sa faca o rugaciune, si cand nu le gaseste, nu se simte bine. La noi, Coltul ocrotitor al lui Dumnezeu dainuie pana azi.

«La Braila, toate bisericile lipovenesti sunt inchinate Maicii Domnului. In felul acesta, orasul este aparat»

Sfantul Nicolae

— Toate obiceiurile noastre sunt legate de credinta. La lipoveni, parintii, cand boteaza copilul, ii dau numai nume de sfinti. Nimic in plus, niciodata. Inainte, mai era un obicei foarte frumos, al numelor de botez. Sa va dau un exemplu. Sa spunem ca pe o femeie o cheama Nicoleta. Care e patronul ei spiritual? Este Sfantul Nicolae. Dar Sfantul Nicolae a fost barbat. Noi credem ca nu e bine ca femeile sa aiba de patroni sfinti barbati. Femeile trebuie sa poarte nume de sfinte si barbatii nume de sfinti. In afara de Maica Domnului. La noi, in scrierile bisericesti si in toate cartile, Maicii Domnului i se spune Maria (cu accent pe i), iar celorlalte, Maria — Maria Magdalena, Maria Egipteanca (cu accent pe primul a). Trebuie sa ne socotim nevrednici sa-i purtam numele Maicii Domnului. Nu ar trebui sa se sarbatoreasca nimeni, nici de Adormirea Maicii Domnului, nici de Sfanta Maria Mica. La noi, pe nici o femeie lipoveanca nu o cheama Mara. Si inca ceva, la Braila, toate bisericile mari lipovenesti sunt inchinate Maicii Domnului. In felul acesta, orasul este aparat. Si ne-a ferit Dumnezeu de multe rele, ca aici lumea inca se mai roaga.

— Parinte, toti ortodocsii, si cei de rit vechi, si cei de rit nou, ne aflam in Postul Mare al Pastelui. In vremea asta, lumea intreaga e cuprinsa de tulburare si criza. Ce credeti ca Sfantul Ioan Botezatorul ar fi bine acum, pentru noi toti?

Sfantul Ioan Botezatorul

— Adevarat, traim vremuri tulburi si dintotdeauna s-au gasit «pescari», ucenici ai vicleanului, care au incercat sa pescuiasca in vremuri tulburi ca acestea. «Vedeti sa nu va insele cineva», a spus Mantuitorul. Noi, insa, ne lasam inselati cu beteala ieftina, pentru care platim mult. Suntem nemultumiti de tot si de toate si suntem suparati ca e criza. Dar daca am avea mai mult, am face, oare, mai mult bine celor din jur? Sarbatorile crestine le transformam incet in prilejuri de carnaval si imbuibare. Din oferta in oferta, viata ni se scurge si nu mai avem timp pentru Dumnezeu. Ne urnim anevoie ca sa facem binele, risipindu-ne si mintindu-ne singuri. Orbecaim. Ne e tot mai greu sa traversam strada, duminica dimineata, ca sa intram in biserica si sa ascultam cuvantul Domnului, uitand ca Zaheu Vamesul s-a mantuit si pentru ca s-a urcat in copac doar ca sa-L asculte pe Hristos. Ce-i de facut? Ma gandesc, inainte de toate, la sansa Romaniei noastre ca sa-si revina, sa fie ce-a fost odata. Singura solutie este intoarcerea la Dumnezeu. Pentru ca omul fara Dumnezeu («bezbojnic», spunem noi) se preteaza la orice.

 Sfantul Gheorghe

Adevaratul crestin, care traieste in Dumnezeu si Il poarta pe Dumnezeu in el, intotdeauna va discerne. Cum vrem noi sa schimbam lumea, daca nu incepem cu noi? Ne trebuie putere duhovniceasca ca sa stam contra valului ce vine impotriva noastra, zi dupa zi. Trebuie sa ne ridicam, caci omul e facut sa stea vertical. Sa te ridici inseamna sa parasesti pacatul. Dumnezeu inca ne rabda si ne asteapta. Noi trebuie doar sa ne intoarcem la El. Cum sa o facem ne invata cel mai bine Sfantul Apostol Pavel. Iar acum e cel mai bine sa-i dam ascultare, caci suntem in Postul Mare. «Sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii. Imbracati-va in Domnul Isus Hristos, si grija de trup sa nu o faceti spre pofte». «Luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea si toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare. Luati si coiful mantuirii, si sabia Duhului care este cuvantul lui Dumnezeu». Doamne ajuta!

Foto: CATALIN MANOLE (4)

Реклама

Об авторе old believers

Old Believers and Old Ritualists Join us if you want to make our Old Believer and Old Rite Church pure! Paul, Max and all our faithful team
Запись опубликована в рубрике Old Believers, Romania. Добавьте в закладки постоянную ссылку.

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s